fbpx

Jurnal de terapeut - Cât de repede uităm

Mai știți că atunci când trecem prin anumite evenimente neplăcute, de la o simplă, banală, răceală, când simplul gest de a respira pare imposibil, până la situații dificile de viață, spunem, ba chiar ne promitem că vom ține minte, că vom ști să apreciem ce avem, că după ce vom trece peste încercarea respectivă vom vedea lucrurile în mod fundamental diferit?...

Și mai știți probabil că obișnuim să revenim milimetric la vechile obiceiuri și să uităm ce ne-am propus la fel de repede cum am susținut, sus și tare, că nu o vom face. Ni se întâmplă tuturor. Și e firesc, cumva, pentru că creierul tinde să uite mai repede acele lucruri care nu îi fac plăcere, dar și cele pe care nu le-a exersat îndeajuns.

Mă tot gândesc de o vreme pe câți dintre noi pandemia ne va fi învățat să ne întoarcem privirea spre jumătatea luminos de plină a paharului. Spre lucrurile care contează. Sunt curioasă ce se va schimba în modul în care vom aprecia lucrurile. Iar asta se va vedea cel mai bine în timp. Pentru că stă în firea noastră, a oamenilor, să fim mai degrabă loiali tiparelor bine statornicite de gândire și de comportament, decât să ne vină tocmai la îndemână să implementăm noul, deoarece asta presupune efort.

Câți dintre oameni vor continua cu obiceiurile sănătoase practicate în timpul izolării, pentru câți lista nou-creată de priorități va rămâne aceeași, câți vor alerga mai puțin după neesențial și... câți alții vor relua goana întreruptă brusc, cu forțe noi și proaspete, încercând să recupereze pierderile? Rămâne de văzut și va fi interesant de observat cum vom reacționa la frustrarea prin care am trecut și trecem.

Știm din terapie că schimbarea cere timp și efort. Că nu se produce peste noapte și că e nevoie de motivație pentru schimbare. Și mai știm că există întotdeauna riscul de ”alunecare”, de a reveni de unde am plecat. Că la prima adiere de vânt neprielnic oamenii au tendința să revină la ceea ce e familiar pentru ei. Iubita abandonată riscă să revină ușor în brațele fostului partener abuziv, persoana care se luptă cu o adicție riscă să recadă dacă a avut un moment dificil, persoana obișnuită să se saboteze va renunța exact înainte să atingă un obiectiv important, pentru care a muncit până atunci.Jurnal de terapeut Cât de repede uităm

Așa că nu pot să nu mă întreb ce vor scoate la suprafață, pe viitor, aceste luni de izolare, în care am avut parte de atât de multe provocări. Fiecare am avut de învățat acum și pentru fiecare această doză mare și bruscă de incertitudine va avea alte efecte. Experiența această o vom integra cu toții în mod diferit și va trece cel puțin o vreme până când vom putea vedea efectele în plan psihologic.

Posibil ca în urma ei să devenim pe viitor mai anxioși, mai rezervați, mai închiși sau dimpotrivă, mai dornici de conectare, mai entuziaști și mai recunoscători, în funcție de mulți alți factori individuali, independenți de acest context. Ar fi minunat ca pentru viitorul care se apropie, în care ne vom recăpăta ușor-ușor din libertăți, să ne propunem cel puțin un lucru, aparent mărunt: să nu uităm. Să ne luăm frumos lecțiile învățate acum și să le facem loc în practică, să nu se prăfuiască doar la nivel teoretic. Pentru că ar fi păcat de valoarea lor.

În încheiere aș menționa un editorial din presa spaniolă, care a făcut înconjurul internetului, cu un titlu sugestiv, pe care l-am tot auzit în ultima vreme și care se traduce așa: ”Eram fericiți și nu știam”... Da, e posibil să fi fost fericiți, dar atâta vreme cât nu știam, ne trăiam fericirea pe pilot automat, deci într-un mod nu tocmai conștient. De data aceasta să ne construim mai atent fericirea, din bucăți de realitate, trăite fiecare la momentul lor, adică în prezent, ca să nu mai avem niciodată parte de neajunsul de a fi ținut fericirea în mână, fără să fi știut măcar cât valorează sau cât este de important să o prețuim.

Pentru că dacă alergăm mereu după fericiri viitoare, riscăm să ratăm fericirea însăși, care se întâmplă chiar acum.

Să ne propunem ca, de data aceasta, să mergem la pas și să ne trăim pe îndelete viața, în loc să ne lăsăm trăiți, în grabă, de ea...

Aveți grijă de voi!

Cu drag, 

Monica


psiholog Monica Popa

Social media


Cabinet psiholog - Monica Popa © Toate drepturile rezervate

Continuînd navigarea pe acest site sunteți de acord cu faptul că folosește cookie-uri. Mai multe informații despre politica de cookie (click aici)