fbpx

Jurnal de terapeut - Cu ce m-am ales în urma izolării sociale?

Lună nouă, planuri noi!... Cafeaua din această dimineață m-a inspirat să mă așez și să scriu pe blog, lucru pe care nu l-am mai făcut de multă vreme. Sper că n-am uitat cum se face.

Vorbeam ieri în ședințe, cu doi dintre clienții mei și mi-au împărtășit fiecare la un moment dat în timpul discuției aceeași îngrijorare, care sună cam așa: “azi-mâine ieșim din carantină și eu nu am apucat să realizez toate lucrurile pe care trebuia să le fac.” Lucrul ăsta m-a pus pe gânduri, așa că am zis să vă descriu aici cum văd eu lucrurile, poate vă va fi de folos.

Dragilor, în primul rând nimic nu trebuie pe lumea asta! E în regulă să ne dorim să facem lucruri, și e grozav dacă reușim să facem ce ne-am propus, dar nu e necesar să ne raportăm la ele în modul ăsta absolutist, pentru că nu facem decât să punem presiune pe noi. Ne împovărăm inutil și ne predispunem la suferință emoțională.

În fiecare ședință din perioada aceasta grea (să recunoaștem că e așa) de izolare socială le-am reiterat de fiecare dată cu blândețe clienților că obiectivul cel mai potrivit pe care să și-l stabilească acum este să “supraviețuiască” emoțional perioadei. Iar dacă reușesc puținul acesta atât de important, este minunat și absolut suficient!

Sigur că acum avem mai mult timp la dispoziție, dar asta nu înseamnă că trebuie să ieșim toți din izolare cu o limbă străină învățată, cu 5 kg pierdute, cu trei abilități noi sau cu 10 cărți citite. E utopic. Nu suntem toți la fel, și, mai important, nu am intrat toți în izolare cu aceeași stare psiho-emoțională sau în același context de viață. Izolarea nu ne-a destabilizat pe toți în aceeași măsură, ci pe unii mai mult, iar pe alții mai puțin. Reziliența (rezistența) exersată sau nu în timp are și ea, aici, un rol foarte important.Jurnal de terapeut cu ce m am ales în urma izolării sociale

Poate traversam un proces de doliu sau eram deja în depresie când am intrat în izolare, poate nu eram, dar jobul meu era în pericol, poate tocmai traversam o despărțire dureroasă și m-am trezit dintr-o dată și mai singur și lipsit de speranță. Poate pentru mine izolarea înseamnă să stau închis în casă cu un partener abuziv sau singur, doar cu atacurile mele de panică frecvente. Poate aveam deja anxietate de boală și făceam curățenie în exces, ei bine se poate ca apariția virusului să mă fi aruncat acum într-un haos emoțional de nedescris. Toate acestea sunt situații cât se poate de reale, pe care le întâlnesc zi de zi.

Mărturisesc că și eu am traversat perioada asta uneori mai ușor, alteori mai anevoios, și pe mine m-au încercat tot felul de emoții, așa cum era normal, și eu am fost nevoită să pun pe pauză mersul la cabinet, unul dintre locurile în care mă simt cel mai fericită și să mă adaptez unui mod de lucru diferit și provocator. Și nu a fost întotdeauna ușor, iar dacă nu aș recunoaște asta m-aș minți. Dar mai știu că avem o capacitate fantastică de adaptare, iar realitatea mi-a confirmat, o dată în plus, lucrul acesta!

Cu toate astea, cred că este esențial să ne reglăm așteptările pe care le avem de la noi. E important să recunoaștem atunci când ne este greu și să ne dăm voie să ne fie greu. Să nu ne întoarcem spatele, tocmai atunci, ci să avem răbdare, îngăduință și autocompasiune față de propria persoană.

Așa că vă rog renunțați la ”cea mai bună versiune a voastră”, cel puțin acum, cât creierul nostru e în modul alertă și sistemul nostru psihic încă se adaptează schimbărilor și incertitudinii. Nu știm ce va urma în perioada următoare, iar asta e o sursă serioasă de presiune psihică. Unele scopuri grandioase setate acum pot fi mai mult dăunătoare decât benefice. Dacă sunt în depresie, e mare lucru că am reușit să mă dau jos din pat azi și să mă concentrez cât de cât la muncă, de unde energie să mai citesc, să fac un curs, să ascult un podcast? Dacă am, mă bucur, dar dacă nu am, să nu mă învinovățesc.

Faceți toate lucrurile acestea când simțiți că puteți, dar faceți-o fără presiune și cu blândețe, respectându-vă propriul ritm interior. Nu e vreun concurs și nu evaluăm ”cu ce m-am ales după carantină”. Nu trebuie să vă alegeți cu nimic! Eu zic că dacă am rămas alături de mine și mai ales dacă nu m-am pierdut, e minunat! Și suficient. Dacă mai extrag niște lecții de aici, pe care să nu le uit imediat ce trece perioada aceasta, ci să le duc mai departe cu mine în viață, și să le integrez în timp, e cum nu se poate mai valoros. Și e absolut de ajuns!

Vă pot spune ce am realizat eu până acum în izolare, în care mă aflu de o lună și jumătate. Și nu e nici pe departe ieșit din comun. Am citit, cu siguranță mai puțin decât unii dintre clienții mei, cărora le spun cu ocazia asta că îi admir foarte mult pentru asta (și nu numai!), am făcut mișcare (în limitele bunului simț și ale timpului, m-am reapucat de alergat, o pasiune veche de-a mea), am avut grijă de alimentație (mi-am redescoperit relația cu fructele și legumele, deși creierul meu tot după zahăr tânjește), am făcut lucruri care îmi plac (aici ar fi lungă lista) și am dormit un pic mai mult decât de obicei. Nimic special, doar lucruri de bun simț.

Las la sfârșit partea cu jobul. Am lucrat online și m-am străduit în continuare să citesc și să mă pregătesc ca să le pot fi cât mai de folos clienților mei, care mi-au acordat încredere și m-au ales să le ofer sprijin și să fiu alături de ei în procesul psihoterapeutic. Dar mai ales am avut grijă de propriul meu echilibru psihologic, ca să pot conține și duce suferința lor, care da, în perioada aceasta a fost mai intensă. Nu poți să asiști pe cineva speriat sau panicat dacă tu nu ți-ai gestionat mai întâi îngrijorările. Iar dacă am reușit să le fiu în continuare alături așa cum aveau ei nevoie mai ales acum, mă declar mulțumită și recunoscătoare și zic că mi-am îndeplinit misiunea. Cum ziceam, nu am mutat munții din loc, ci doar mi-am păstrat rutinele și am încercat să am mai multă grijă de mine.

Ce n-am făcut în perioada asta și le-am ”interzis” și clienților mei să facă? Nu m-am uitat aproape deloc la știri decât la începutul declanșării crizei, când normal, creierul meu avea nevoie ”să știe”. Apoi am luat pauză și m-am expus la știri foarte puțin, ca să îmi mențin o stare de liniște și de echilibru.

Așa că acum, mai mult decât alte dăți, cred că moderația este cuvântul cheie. De ce să te aștepți să faci tocmai acum lucruri spectaculoase sau pe care nu le-ai mai făcut până acum, când viața ta se înscria în normal? Doar pentru că ai timp mai mult? Aș zice că ăsta nu e nici pe departe un argument solid, dacă ignorăm contextul.

Eu mi-am lăsat azi doar două lucruri importante în agendă, să alerg și să citesc, doar e 1 Mai, așa că ne relaxăm! Iar de mâine înapoi la ale noastre, cu curaj, cu speranță și cu încredere!

Sper să vă fie de folos ce am simțit să împărtășesc cu voi. Iar dacă o singură persoană care citește cuvintele astea va decide să fie un pic mai îngăduitoare cu ea, eu mă declar mulțumită.

Aveți grijă de voi! Zi senină.

Cu drag,
Monica

 

 


psiholog Monica Popa

Social media


Cabinet psiholog - Monica Popa © Toate drepturile rezervate

Continuînd navigarea pe acest site sunteți de acord cu faptul că folosește cookie-uri. Mai multe informații despre politica de cookie (click aici)