fbpx
  • Blog

De ce ne dorim să îl schimbăm pe celălalt

Mi se cere adesea mai specific şi în cuvinte, mai subtil sau mai inconştient, să ofer instrumente, ghiduri, strategii care să servească la schimbarea altor oameni. Este evident vorba despre persoane care nu sunt de faţă, fiind de regulă cei de acasă, partener, fiu sau fiică, părinţi, oameni cu care clientul are relaţii apropiate.

Cu alte cuvinte, întrebarea din mintea multor oameni, al cărei răspuns îl privesc ca pe soluţia definitivă pentru problemele lor e: “Cum aş putea să-l fac pe celălalt să…?”. Răspunsul e simplu: în nici un fel! În primul rând nu venind de la tine, de pe o poziţie de forţă în care te plasezi când consideri că tu ştii cel mai bine cum stă treaba, procedezi întotdeauna corect şi, mai ales, nu ai nimic de văzut, înţeles, acceptat, vindecat. Nu ai nimic de schimbat la tine.

Să vedem cum stau lucrurile: oamenii evită atât de mult să se confrunte cu propriile vulnerabilităţi şi cu zonele lor de imaturitate, încât încep să proiecteze totul pe celălalt: “e un bărbat imatur”, “e extrem de sensibilă”, “e incapabil să ia decizii”, “e preocupată doar de ceea ce cred ceilalţi”. Ca multe alte mecanisme de apărare, proiecţia ne protejează pe moment de gândurile şi de emoţiile negative care apar atunci când ne uităm înspre noi.

E mecanismul perfect de evitare care ne împiedică să conştientizăm că poate şi noi suntem imaturi, poate şi pe noi ne preocupă excesiv părerea celorlalţi, poate şi noi avem sensibilităţile noastre, pe care nu le-am abordat pentru că nu am ştiut cum şi pentru că ne-a oprit frica de ce am putea descoperi în spatele lor. Sau poate criticăm la ceilalţi aspecte la care noi înşine am avut dificultăţi (mi-a fost greu să iau decizii, dar am lucrat la vulnerabilitatea asta) pentru că ne amintesc de cum eram cândva, iar asta generează gânduri negative. Nu putem să acceptăm cu adevărat acea versiune a noastră. Aşa că e cât se poate de adevărat că criticăm la alţii ceea ce nu ne place/nu putem accepta la propria persoană, fie că ne dăm seama sau nu.

Lăsând la o parte exemplele extreme (dacă dezaprob violența nu înseamnă că îmi doresc să o pun în practică), tindem să criticăm la alţii ceea ce ei manifestă/fac, fie pentru că noi nu putem accepta aceste lucruri, considerând că suntem diferiţi, adică superiori, fie pentru că ne dorim şi noi inconştient să fim așa, în termeni de atitudini, comportamente, însă nu conştientizăm și le respingem ca fiind negative. Ne deranjează de fapt la propria persoană aspecte pe care ei le activează prin comportamente sau feluri de a fi.

Vei putea spune: ”Eu sunt punctual, prietenul meu întârzie mereu, iar asta îmi displace profund, cum ar putea să fie ceva ce îmi doresc inconştient?” Se poate ca ”a fi punctual” să reprezinte pentru tine de fapt o corvoadă, un comportament cu costuri emoţionale foarte ridicate (te stresezi excesiv, porneşti mult prea devreme), o manifestare a rigidităţii cognitive (punctualitate excesivă, de tipul trebuie să fiu acolo la fix, indiferent de circumstanțe), cu alte cuvinte, poate fi un comportament pus în practică într-un mod care nu îţi aparţine cu adevărat. Există posibilitatea să fi fost pedepsit cândva în trecutul tău dacă întârziai, iar acum faci asta mai degrabă din frică, decât din convingere.
DE CE NE DORIM SĂ ÎL SCHIMBĂM PE CELĂLALT

Atunci când criticăm faptul că persoana respectivă este mult prea exuberantă, invocând seriozitatea noastră, poate însemna că şi noi ne-am dori de fapt să fim mai puţin sobri, însă nu reuşim. Deci, deşi tu eşti punctual şi îţi displace când prietenul tău întârzie, se poate ca inconştient să tânjeşti după relaxarea și detaşarea pe care o intuieşti la el şi care simţi că ție îţi lipseşte.

Cam la fel e şi cu alte lucruri care ne displac la cei din jurul nostru: că sunt prea indisponibili (poate eu dau prea mult şi mă deranjează că nu găsesc un echilibru), că nu respectă regulile (poate că eu sunt sătul de respectat reguli), că sunt prea vocali (poate că eu simt că am multe de spus, dar nu am curajul să mă exprim), că nu își respectă cuvântul dat (pot fi eu într-un conflict cu cineva și pot resimți emoții negative, însă mi-e mai ușor să te dezaprob că nu-ți ții promisiunile și să mă poziționez deasupra ta ca să mă simt mai bine cu mine).

Așa că fiți atenți ce anume vă deranjează la cei din jurul vostru înainte de a lua decizia că trebuie să-i ”schimbați”. E abuziv, absurd și nerezonabil. Singura persoană care poate decide să schimbe lucruri sunteți voi și e un semn de maturitate să alegeți să faceți asta.

Cum rămâne cu ceilalți? Se pot schimba? Categoric da! Ceilalți se pot și se vor schimba doar atunci când conștientizează ei înșiși că au nevoie de asta, în ritmul lor. A pune presiune pe ei în acest sens este contraproductiv. În loc să încercați să-i îndreptați, de parcă ar fi defecți, permiteți-le să se manifeste conform sinelui lor și utilizați-vă energia pentru a începe să lucrați la voi. Pentru că fiecare relație este un organism viu, veți constata îmbunătățiri în relațiile cu ceilalți, pe măsură ce voi vă schimbați comportamentele.      

Cel mai bun prim pas începe de la voi pentru că ceea ce puteți controla și determina în mod sănătos este evoluția și creșterea voastră.

Oare ce ar fi de făcut și cu ce puteți începe?...

Cu drag,

Monica

 


psiholog Monica Popa

Social media


Cabinet psiholog - Monica Popa © Toate drepturile rezervate

Continuînd navigarea pe acest site sunteți de acord cu faptul că folosește cookie-uri. Mai multe informații despre politica de cookie (click aici)