fbpx
  • Blog

Cum se comportă o persoană abuzatoare

Cu siguranţă aţi interacţionat la un moment dat cu persoane care v-au învinovăţit pe nedrept sau v-au acuzat că exageraţi, atunci când afirmaţiile sau solicitările voastre erau cât se poate de rezonabile. Cam aşa reacţionează un abuzator atunci când îşi vede scopurile puse în pericol, prin ostilitate şi atac.

Abuzatorul vrea întotdeauna să îşi atingă scopurile, fără echivoc şi recurge la manipulare şi şantaj emoţional pentru a determina modificarea comportamentului celeilalte persoane în direcţia dorită de el.

Persoanele abuzatoare manifestă un grad redus de empatie faţă de ceilalţi şi o capacitate redusă de a resimţi remuşcare sau vinovăţie. De asemenea, ele prezintă o plăcere de a provoca suferinţă şi adesea ignoră consecinţele comportamentului lor. Haideţi să vedem care sunt tiparele comportamentale definitorii ale acestor persoane.

Principala strategie a abuzatorului este de a destabiliza victima şi de a o deruta până la stadiul în care aceasta se consideră responsabilă pentru producerea abuzului. Astfel, ea ajunge să îşi chestioneze până şi propria identitate, abuzatorul transmiţându-i în mod constant că nimeni nu o place şi că este neajutorată şi lipsită de valoare.

Există şi forme aproape insesizabile de abuz. Acestea presupun că persoanei i se “aplică” în mod constant o anumită doză de ostilitate, suficient de mare încât să-i provoace plăcere celui care comite abuzul, însă suficient de discretă încât persoana să nu conştientizeze ceea ce se petrece, totul pus la adăpostul inofensiv al glumei. Cel vizat realizează greu şi târziu că ceva sapă, tăcut şi neobservat, asupra psihicului său.

Abuzatorul practică abuzul în mod repetat deoarece are o nevoie constantă de a-şi reconfirma puterea într-un mod nesănătos, putere pe care o poate exercita asupra celorlalţi, pe care îi consideră slabi. El cauzează victimei durere emoţională, generând confuzie, ruşine, uneori furie. Abuzatorii au o stimă de sine foarte scăzută şi pot avea resentimente faţă de genul pe care îl atacă datorate unor probleme nerezolvate cu figurile semnificative din copilărie, care se poate să îi fi abuzat din punct de vedere fizic sau psihologic.Cum se comporta o persoana abuzatoare

Atunci când este confruntat, una din strategiile abuzatorului va fi de a destabiliza victima prin replici de genul: “e totul în mintea ta, fabulezi”, “ai înnebunit”, “eşti hipersensibil/ă”, “am glumit”, “exagerezi”, “ai probleme, ai nevoie de ajutor”, “nu am timp de prostiile tale” şi va nega cu vehemenţă că ar fi spus sau făcut anumite lucruri, chiar dacă e confruntat cu evidenţa.

De cele mai multe ori abuzatorii prezintă tulburări psihice sau tulburări de personalitate, iar abuzul de alcool sau de substanţe pot agrava şi mai mult comportamentele la care aceste persoane recurg. Suntem în mare măsură capabili să recunoaştem formele de abuz clare, flagrante şi explicite. Cum rămâne însă cu formele de abuz subtil, exercitate de un coleg de serviciu, un prieten sau chiar de către partenerul de viaţă? Cum le identificăm?

Abuzator poate fi oricine, părintele, prietenul cel mai bun, profesorul, şeful. Este o persoană care are un anumit statut în viaţa victimei şi cu care are o relaţie bazată pe încredere. De reţinut că persoanele care abuzează alte persoane nu au doar o zi proasă şi nu fac glume pe care ceilalţi sunt incapabili să le guste. Abuzul emoţional nu reprezintă un fapt izolat. Aceste tipare comportamentale sunt stabile, iar abuzatorul le va manifesta cu constanţă de-a lungul relaţiei pe care victima o are cu el. De aceea ideea de a “salva” sau de a determina un abuzator să se schimbe nu se va putea concretiza niciodată, decât în contextul ajutorului specializat.

Strategia principală a abuzatorului este aceea de a domina, de a subjuga şi a exploata şi pentru asta pune în scenă un întreg repertoriu de comportamente. Însă nu toţi abuzatorii lovesc, sparg obiecte sau rănesc, nu toţi abuzează fizic. Unii acţionează exclusiv la nivel verbal, însă consecinţele abuzului psihologic aplicat sistematic sunt distrugătoare.

Un abuzator poate avea crize de furie, în care ţipă, urlă, e constant nemulţumit. De asemenea, va utiliza ironia, sarcasmul, intimidarea, umilirea şi critica excesivă. Va recurge la devalorizare, jigniri, comparaţii umilitoare, etichetări, ameninţări. Îşi va exprima dispreţul faţă de victimă, va învinui excesiv şi îi va crea acesteia sentimente de inferioritate.

Poate avea pretenţii exagerate, este gelos şi îi poate restrânge victimei legăturile sociale. Este acuzator şi suspicios, manifestând o neîncredere cronică în ceilalţi şi recurge adesea la ameninţări verbale de tipul: “ai să vezi tu”, “o să-ţi pară ţie rău” sau mai grave de genul “te distrug”, generându-i victimei teama de a riposta în vreun fel.

Deşi este mai greu de demonstrat, abuzul emoţional este cea mai perfidă formă de violenţă şi presupune o intruziune şi o forţare a limitelor de încredere ale celeilalte persoane, ducând la alienare de la reperele sănătoase, la pierderea identităţii şi a simţului realităţii. Abuzul generează confuzie, nesiguranţă, incertitudine şi poate conduce la tulburări psihice, de personalitate, comportamentale, de adaptare, anxietate, depresie sau chiar suicid.

De aceea, este esenţial să ne recunoaştem în postura de victime, să identificăm formele de abuz la care suntem supuşi, fie ele flagrante sau discrete şi să cerem ajutor pentru a nu deveni părtaşi ai unor poveşti care nu vor avea niciodată nici un fel de câştigători.

 


psiholog Monica Popa

Social media


Cabinet psiholog - Monica Popa © Toate drepturile rezervate

Continuînd navigarea pe acest site sunteți de acord cu faptul că folosește cookie-uri. Mai multe informații despre politica de cookie (click aici)