fbpx
  • Blog

De ce este critica unul dintre marii noştri inamici

V-aţi întrebat vreodatӑ de unde vine tendinţa oamenilor de a fi critici la adresa celorlalţi? De cele mai multe ori, aceasta se manifestӑ la cei care au avut pӑrinţi intransigenţi şi cu standarde extrem de ridicate, pe care le-au aplicat celorlalţi. Şi pentru cӑ pӑrinţii, în calitate de adulţi semnificativi din viaţa copiilor, modeleazӑ comportamentul acestora, cei din urmӑ interiorizeazӑ modelul negativ şi tind sӑ fie la fel de exigenţi cu oamenii din jurul lor – parteneri de viaţӑ, colegi de muncӑ, prieteni.

Problema mai gravӑ apare însӑ atunci când critica este autodirecţionatӑ.

Ea se manifestӑ prin discursul interior, care reprezintӑ tot ceea ce ne spunem depre noi înşine, în raport cu ceilalţi şi cu lumea, în general. Vocea criticӑ a pӑrinţilor este ceea ce interiorizӑm şi ceea ce ne adresӑm ulterior în mod automat şi inconştient. Ne spunem: “N-am fost în stare sӑ…” pentru cӑ în copilӑrie ni s-a repetat de nenumӑrate ori aceastӑ formulare sau unele similare, pe care le preluӑm ca adulţi şi în a cӑror valoare de adevӑr ajungem sӑ credem.

Critica aplicatӑ copiilor încӑ de la cele mai fragede vârste dezvoltӑ ulterior în aceştia sentimente de inadecvare şi de inadaptare. Ei vor simţi cӑ nu sunt suficient de buni şi de valoroşi. Deveniţi adulţi, duc cu ei aceastӑ povarӑ emoţionalӑ, pe care o lasӑ sӑ se manifeste în cele mai neaşteptate moduri: nu au curajul sӑ aplice pentru un loc de muncӑ ce li s-ar potrivi mai bine şi pentru care au toate competenţele necesare, nu au curajul sӑ intre în relaţii cu anumite persoane pentru cӑ se devalorizeazӑ, nu au curajul sӑ îşi exprime punctele de vedere, cu alte cuvinte nu îşi trӑiesc viaţa la adevӑratul potenţial, deoarece nu se privesc într-o manierӑ obiectivӑ, ci se vӑd prin ochii pӑrinţilor, care i-au criticat în mod sistematic.
de ce critica este inamic

Aceşti copii devin adulţi nesiguri şi anxioşi, cu o stimӑ de sine fragilӑ şi vulnerabilӑ la pӑrerea celorlalţi, în special când aceasta este una negativӑ. Critica distruge încrederea în sine şi afecteazӑ grav autoeficacitatea – încrederea în capacitatea de a obţine anumite rezultate la anumite sarcini şi de a face faţӑ provocӑrilor vieţii, putând duce la dezvoltarea unei personalitӑţi dependente.

Studiile indicӑ rolul pe care critica direcţionatӑ cӑtre sine îl are în apariţia dificultӑţilor de naturӑ psihologicӑ; tot din studii aflӑm cӑ efectele criticii celorlalţi asupra stimei de sine sunt cel puţin la fel de nocive ca şi cele ale agresivitӑţii şi cӑ cei care au fost criticaţi constant au înregistrat niveluri mai mari de tensiune şi de furie şi au manifestat tendinţa de a gestiona conflicte ulterioare apelând la evitare sau respingere decât la rezolvarea acestora prin compromis şi compasiune.

Care este, în acest caz, soluţia? Ne-am putea gândi cӑ dacӑ ani de-a rândul am fost obişnuiţi sӑ gândim despre noi într-un anumit fel, ne-ar putea lua tot atât de mult sӑ modificӑm aceste tipare dezadaptative. Dar nu este neapӑrat aşa. Cel mai important pas este conştientizarea. La fel de important este sӑ identificӑm momentele în care devenim critici cu noi înşine şi sӑ ne ajustӑm discursul interior. Şi sӑ testӑm toate lucrurile pe care ni le spunem despre noi înşine. Dacӑ, de exemplu, avem tendinţa sӑ ne spunem cӑ suntem nişte parteneri de viaţӑ sau nişte pӑrinţi complet lipsiţi de valoare, sӑ ne punem întrebarea: “Este într-adevӑr aşa? Pe ce mӑ bazez când afirm asta despre mine?”. În felul acesta putem sӑ testӑm realitatea şi putem vedea cӑ tendinţa de a fi critici nu are un fundament raţional.

De asemenea, practicarea compasiunii faţӑ de sine şi acceptarea de sine necondiţionatӑ reprezintӑ douӑ resurse esenţiale în acest demers. Asta înseamnӑ sӑ ne acceptӑm ca fiinţe umane, deci imperfecte, care pot greşi, care au voie sӑ aibӑ zile mai puţin bune sau comportamente mai puţin performante. Sӑ înţelegem cӑ asta nu spune nimic despre valoarea noastrӑ globalӑ şi cӑ nu încetӑm sӑ mai fim valoroşi doar pentru cӑ avem defecte. E necesar sӑ renunţӑm sӑ ne mai pedepsim pentru natura noastrӑ umanӑ, încetând sӑ mai fim în rӑzboi cu noi înşine.

Şi nu în ultimul rând, una dintre cele mai importante lecţii pe care le avem de învӑţat este sӑ manifestӑm blândeţe în relaţia cu noi înşine. Dupӑ pӑrerea mea, blândeţea autodirecţionatӑ este cel mai bun antidot la criticӑ şi la impactul ei negativ. Pentru cӑ la fel cum o plantӑ are nevoie de luminӑ, nu de fulgere, pentru a creşte, la fel şi psihicul uman se dezvoltӑ armonios şi îşi menţine ulterior echilibrul sub imperiul cald, al experienţelor pozitive…


psiholog Monica Popa

Social media


Cabinet psiholog - Monica Popa © Toate drepturile rezervate

Continuînd navigarea pe acest site sunteți de acord cu faptul că folosește cookie-uri. Mai multe informații despre politica de cookie (click aici)